Monitorul de Suceava Fotbal – Liga a IV-a

Etapă favorabilă gazdelor

Gabriel TODERASCU

Scorul etapei a XXV-a a fost reuşit de liderul Foresta Mălini, care a dispus cu 8-0 pe teren propriu de „lanterna roşie” Releul Mihoveni. Chiar dacă în meciul cu FC Pojorâta, Cetatea II a aliniat o echipă tânără, cu o medie de vârstă de 16 ani, confruntarea de la Arbore s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Oaspeţii au deschis scorul prin Raia în minutul 18, în vreme ce gazdele au egalat prin Buziuc în minutul 20. Într-un alt joc, Foresta Moldoviţa a învins la limită, cu scorul de 2-1, pe Danalis Zvoriştea. Fotbaliştii Pregătiţi de Nae Grosu au deschis scorul prin A. Ciurlă în debutul jocului, însă Foresta a reuşit să întoarcă rezultatul până la pauză, prin două goluri marcate de Ioniţă, din penalty. La Marginea, formaţia gazdă a izbutit să stopeze seria de rezultate pozitive înregistrate de Minerul Iacobeni. Oaspeţii nu au reuşit să marcheze decât golul de onoare prin Iuga, în minutele de prelungire, după ce, în prealabil, FC Marginea înscrisese de trei ori prin D. Munteanu, Cârdei şi Berendean.

 

Iată rezultatele complete înregistrate în etapa a XXV-a:

Foresta Moldoviţa – Danalis Zvoriştea 2-1

Bucovina Rădăuţi – Steaua Dumbrăveni 2-1

CN Nicu Gane Fălticeni – Avântul Frasin 1-0

Florconstruct Pătrăuţi – Dorna Vatra Dornei 3-1

Viitorul Liteni – Unirea Boroaia 5-1

Foresta Mălini – Releul Mihoveni 8-0

FC Marginea – Minerul Iacobeni 3-1

Cetatea II Arbore – FC Pojorâta 1-1

 

Clasament

1. Foresta Mălini                  24        22        1          1          90-23   67p

2. Cetatea II Arbore    25        16        5          4          66-17   53

3. Danalis Zvoriştea    25        14        3          8          54-33   45

4. Viitorul Liteni                  25        13        5          7          54-38   44

5. Dorna Vatra Dornei         25        12        6          7          61-39   42

6. CN Nicu Gane                  25        13        3          9          47-36   42

7. Foresta Moldoviţa  25        11          3          11        49-43   36

8. FC Marginea           25        10          5          10        43-56   35

9. Bucovina Rădăuţi   25        10          3          12        48-48   33

10. Florconstruct Pătrăuţi25        9          3          13        46-61   30

11. Avântul Frasin               25        9          2          14        42-52   29

12. Minerul Iacobeni  25        9          0          16        37-70   27

13. FC Pojorâta           25        8          1          16        42-59   25

14. Steaua Dumbrăveni       24        7          3          14        30-48   24

15. Unirea Boroaia     25        6          5          14        41-64   23

16. Releul Mihoveni  25        6          0          19        29-90   18



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 03 Mai 2010.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.