Monitorul de Suceava

Dulciurile îmbunătăţesc memoria şi puterea de concentrare a copiilor

 

Sucurile şi dulciurile îmbunătăţesc memoria şi capacitatea de concentrare a copiilor, este concluzia unui studiu realizat de cercetătorii britanici, informează cotidianul The Telegraph, în ediţia online.

Profesorii şi părinţii sunt îngrijoraţi că aceste noi dezvăluiri ale cercetătorilor vor încuraja consumul de mâncare nesănătoasă cu un conţinut ridicat de zahăr, care la copii produce un exces de energie.

Cercetătorii britanici sunt totuşi de părere că nişte gustări servite la intervale de timp mai mici ajută mai mult copii în procesul de învăţate decât cele mai rare şi bogate.

"Nu există nici o dovadă că zahărul cauzează un exces de energie. În schimb, putem demonstra că ajută în procesul de concentrare. Copiii cu vârste cuprinse între cinci şi zece ani au nevoie, pentru creierul lor, de o cantitate de glucoză de două ori mai mare decât adulţii. Spre deosebire de alte organe, creierul nu stochează energia, astfel încât el îşi obţine vitalitatea din elementele din sânge", a declarat profesorul David Benton, unul dintre autorii studiului.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 15 Iulie 2008.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.