Monitorul de Suceava Împădurire

Două hectare de păşune transformate în pădure, la Breaza

Cosmin ROMEGA

Suprafaţa împădurită a judeţului Suceava a crescut cu încă două hectare, la Breaza, după ce un grup de voluntari, atât silvicultori, jandarmi, funcţionari publici dar şi elevi şi profesori, au transformat o parte din păşunea comunală în pădure.

La acţiunea de împădurire organizată pe raza Ocolului Silvic Breaza au venit o mulţime de voluntari din localităţile învecinate. Astfel, pe lângă silvicultorii din cadrul OS Breaza, a localnicilor din comuna Breaza, voluntari din Sadova, din Fundu Moldovei, un aport semnificativ l-au avut elevii Şcolii Generale Nr. 3 Botuş, dar şi reprezentanţii Poliţiei Câmpulung Moldovenesc, ai Jandarmeriei, Judecătoriei, Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, precum şi cei ai ISU Bucovina.

Unul dintre voluntarii din cadrul cestei acţiuni a fost chiar directorul Regiei Naţionale a Pădurilor, Valerian Solovăstru, care este originar din Câmpulung Moldovenesc.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 16 Mai 2011.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.