Dosarul furtului de tablouri: Dogaru şi Darie nu au furat mai multe tablouri pentru că nu aveau cu ce să le transporte
Mediafax.ro
Radu Dogaru şi Eugen Darie, condamnaţi în dosarul furtului a şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, nu au sustras mai multe pânze pentru că aveau capacităţi limitate de transport, se arată în motivarea deciziei CAB de condamnare definitivă a celor doi, informează Mediafax."Prin acţiunile lor, inculpaţii au dat dovadă de lipsa unor repere morale fundamentale referitoare la una dintre valorile fundamentale apărate de legea penală - patrimoniul persoanei, acţionând în mod hotărât în vederea sustragerii tablourilor, iar faptul că nu au sustras mai multe lucrări se datorează exclusiv dimensiunilor acestora, având în vedere că inculpaţii aveau capacităţi limitate de transport, împrejurare ce agravează şi mai mult faptele acestora", se arată în motivarea redactată de Curtea de Apel Bucureşti (CAB).Potrivit documentului citat, din declaraţiile celor doi rezultă că tablourile pe care le-au sustras din muzeu erau originale, iar Dogaru şi Darie ştiau asta la momentul furtului.Tot în motivare se precizează că hoţii nu au colaborat cu anchetatorii, pentru recuperarea picturilor furate."Se impune reţinerea şi a atitudinii inculpaţilor care, deşi recunosc săvârşirea infracţiunilor, nu colaborează cu organele judiciare în vederea recuperării tablourilor sustrase. (...) Faţă de inculpaţi se impune a fi aplicate pedepse în cuantum sporit pentru fiecare dintre infracţiunile săvârşite, fiind nevoie de o perioadă mai mare timp pentru atingerea scopului pedepsei, prevenirea săvârşirii de infracţiuni, dar şi pentru ca inculpaţii să-şi formeze o atitudine corectă faţă de muncă, ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială", se mai arată în motivare.Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, în 27 februarie, pe Radu Dogaru la şase ani de închisoare cu executare şi pe Eugen Darie la cinci ani şi patru luni de închisoare, pentru furtul a şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, în octombrie 2012.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 27 Martie 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.