Dosarul de ameninţare al lui Traian Băsescu nu va fi trimis în judecată, iar cercetările vor fi reluate
Mediafax.ro
Pachetul General a anunţat joi că dosarul în care fostul preşedinte Traian Băsescu este cercetat pentru ameninţare la adresa Gabrielei Firea nu va fi trimis în judecată iar cercetările vor fi reluate după ce Augustin Lazăr a infirmat decizia procurorului de caz, pe motiv că ancheta este incompletă, scrie Mediafax."În urma controlului ierarhic de legalitate efectuat, s-a constatat lipsa unei anchete efective, care să respecte exigenţele în materia conţinutului rechizitoriului şi standardelor de claritate în prezentarea acuzării în instanţă. Ca urmare a infirmării soluţiei iniţiale dispuse de procurori, cercetările urmează a fi reluate de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru clarificarea acuzaţiilor penale, completarea materialului probator, în vederea lămuririi tuturor aspectelor cauzei. Ulterior, se va efectua o nouă evaluare a întregului material probator, în raport şi de doctrina şi jurisprudenţa în materie, pentru a adopta o soluţie legală şi temeinică în cauză", transmite Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un comunicat de presă.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 28 Iulie 2016.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.