Intenţie
Tudor IONESCU
Acţiunea de testare gratuită a glicemiei şi tensiunii arteriale desfăşurată de social-democraţii suceveni la finele săptămânii trecute a avut un real succes, a anunţat purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Judeţene a PSD, Ovidiu Milici. Milici a declarat ieri că intenţia PSD-iştilor este aceea de a extinde acest gen de acţiuni şi în plan politic. Vizaţi pentru testarea glicemiei sunt democrat-liberalii suceveni.
„Din cauza faptului că foarte mulţi lideri politici ai PD-L din Suceava au supt prea mult din banul public, credem că au glicemia foarte crescută şi tensiunea la fel şi o să trecem la nişte analize foarte amănunţite ale fiecărui lider PD-L, în care vom prezenta modul în care au făcut bani peste noapte, modul în care s-au înfruptat din banii sucevenilor şi ai românilor, pentru că la Suceava se pare că este unul dintre cele mai importante supape de sifonat bani publici din România. Aceste analize le vom face la modul cel mai serios şi le vom prezenta secvenţial în conferinţele de presă, în emisiunile de televiziune şi la întâlnirile cu electoratul. Vin cu un mesaj pentru suceveni şi pentru români şi le spun că, pe baza rezultatelor analizelor pe care le vom constata la domnii de la PD-L, cu siguranţă le vom prescrie şi un tratament după alegerile care vor veni”, a declarat Milici.
Câteva sute de suceveni şi-au testat sâmbătă gratuit glicemia şi tensiunea arterială în Burdujeni Sat şi Iţcani. Printre participanţii la acţiune s-au aflat europarlamentarii Daciana Sârbu şi Cătălin Ivan, precum şi liderul TSD, Nicu Bănicioiu.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 04 Octombrie 2011.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.