Directorul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice (INEC), Camelia Grigore, a fost destituită, joi, de ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, ca urmare a unor deficienţe constatate de Corpul de control al demnitarului
"Principalele deficienţe constatate de Corpul de control au fost: emiterea unor acte administrative fără suport legal, neefectuarea demersurilor referitoare la reglementarea statutului de expert criminalist pentru recunoaşterea internaţională a expertizelor, promovarea unor practici neconforme cu prevederile legale în realizarea expertizelor, deficienţe în organizarea unor concursuri pentru ocuparea posturilor vacante de expert criminalist, nerespectarea prevederilor din regulamentul de organizare şi funcţionare a INEC privitoare la atribuţiile Consiliului Consultativ", se arată într-un comunicat remis, joi, agenţiei MEDIAFAX, de către Ministerul Justiţiei.
Toate aceste deficienţe au generat tensiuni care au afectat organizarea şi funcţionarea corpului de experţi criminalişti, precizează sursa citată.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 08 Noiembrie 2007.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.