Monitorul de Suceava

„Din secretele maeştrilor - lumină şi culoare”, ateliere de pictură

Tiberiu COSOVAN

Muzeul Bucovinei şi Consiliul Judeţean Suceava organizează începând de luni, 19 august, cea de-a doua ediţie a atelierelor de pictură denumite generic „Din secretele maeştrilor - lumină şi culoare”. Atelierele se vor desfăşura, timp de două săptămâni, în incinta Muzeului de Ştiinţele Naturii, fiind structurate în sesiuni de lucru de câte două ore, de luni până vineri, după următorul orar: 9.00-11.00, 11.00-13.00 şi 14.00-16.00.

Vor participa 60 de copii, cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani, care vor fi repartizaţi în trei grupe de lucru.

Organizatorii au asigurat materiale şi ustensile de pictură, spaţiul de lucri, precum şi îndrumătorii de specialitate.

Activitatea atelierelor se va finaliza cu expunerea celor mai reuşite încercări ale tinerilor artişti şi premierea celor mai bune lucrări.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 17 August 2013.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.