Monitorul de Suceava

Deschideţi, naibii, bordelurile alea!

Cătălin MIHULEAC

Acum aproape trei ani, când o fetiţă de opt ani din Iaşi a fost violată şi ucisă de-un goblizan c-un deceniu mai mare ca ea, am simţit literalmente cum un cleşte şi un satâr îmi smulg inima din piept, măcelărindu-mi-o apoi pe îndelete. Între timp, ca şi când motorul nenorocirilor şi-ar fi continuat travaliul, goblizanul a fost înfundat în puşcărie unde vai de găoaza lui, tatăl fetiţei şi-a făcut singur de petrecanie iar părinţii criminalului au ajuns zilele trecute pe drumuri, apartamentul fiindu-le confiscat şi vândut, pentru a se plăti despăgubiri familiei victimei, cât timp mai sunt persoane vii în ea.

Dar eu continuu să mă crucesc, întrebându-mă când o fi avut timp un adolescent s-ajungă atât de obsedat de sex, încât să-şi descarce tensiunile pe seama unei copiliţe de clasa a doua. Cum poate fi cineva atât de tânăr şi, totodată, atât de abject?

Probabil că o vină importantă revine căpiţelor de material porno de pe piaţă, care cheamă junele libidouri să pască din ele, până la indigestie. Site-uri libidinoase ies pe plajele Internetului, reviste lucioase se dolofănesc propovăduind oralitatea sexului, emisiuni TV slăvesc roada încărcată a unor minţi deviante... Toate la un loc deflorează fără scrupule minţile puştanilor, focalizându-le interesele doar în partea umană de la brâu în jos, cea de la brâu în sus nevalorând nici cât o ceapă degerată.

Într-o ţară normală la cap, un adolescent muncit de abstinenţă îşi materializează fantasmele carnale într-un perimetru de specialitate, beneficiind de competenţa unor profesioniste veritabile; jumătate prostituate, jumătate mame. Cum la noi zidirea bordelurilor este tergiversată la nesfârşit, asemenea erecţii pioniere îşi caută ţinte în fiinţe fragede, lipsite de discernământ şi de apărare.

De-aceea vin şi zic: onorabile feţe bisericeşti şi cinstiţi legiuitori, deschideţi, naibii, odată casele alea de toleranţă! Nu vă e milă de copilele încăpute în mâna violatorilor şi criminalilor? Mai ales voi, tinerii preoţi şi parlamentari, ar fi indicat să vă gândiţi că-n locul acestor victime ar putea fi oricând propriile voastre fiice. Şi ce dacă umblă cu bodyguarzii după ele, nici bodyguarzii de azi nu mai sunt atât de siguri!


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 08 Octombrie 2008.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.