Renunţare
Dan COMAN
Liberalii suceveni au rămas cu doi parlamentari dintre cei trei aleşi în urma scrutinului din data de 30 noiembrie 2008. Asta după ce deputatul Mircea Irimescu, care a candidat din partea PNL în colegiul Rădăuţi, şi-a anunţat, în cursul zilei de ieri, demisia din acest partid, pentru a se înscrie în PNŢ-CD.
De precizat că Mircea Irimescu a candidat pe listele PNL în baza protocolului pe care liberalii l-au încheiat cu ţărăniştii înainte de alegerile parlamentare. Pentru a putea candida, Irimescu a renunţat la calitatea de membru al PNŢ-CD şi s-a înscris în PNL înainte de alegerile parlamentare. Contactat telefonic, Irimescu a precizat că demisia din PNL reprezintă un gest de onoare, gestul său reprezentând respectarea angajamentului pe care PNŢ-CD l-a încheiat cu PNL.
„Cei din conducerea PNŢ-CD mi-au solicitat să renunţ la calitatea de membru al PNL, tocmai pentru a respecta protocolul încheiat între cele două partide înainte de alegerile parlamentare. Pentru mine a fost o chestiune de onoare, să revin în partidul din care am făcut parte”, a declarat Irimescu.
El a precizat că, deşi şi-a dat demisa din PNL, va face parte în continuare din grupul parlamentar al PNL, însă din postura de deputat independent. Irimescu a subliniat că nu va rămâne mult timp independent, însă nu a precizat clar care va fi opţiunea sa politică pentru viitor. „Tot ce pot să vă spun este că mă voi comporta corect”, a spus deputatul de Rădăuţi.
Mircea Irimescu a reuşit să obţină mandatul de deputat în colegiul Rădăuţi cu un număr de aproape 2.400 de voturi, clasându-se al treilea în colegiul Rădăuţi. PNL Suceava este reprezentat în parlament, în momentul de faţă, de senatorul Tiberiu Prodan şi deputatul Gheorghe Coroamă.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 20 Februarie 2009.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.