Monitorul de Suceava

Deputaţii vor aplauda timp de 1 minut, în şedinţa din 7 februarie,pentru supravieţuitorii cancerului

 

Deputaţii vor aplauda timp de un minut, în şedinţa de plen din 7 februarie, pentru supravieţuitorii cancerului, această iniţiativă aparţinând Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, a anunţat secretarul Camerei Dumitru Pardău.

Pardău a precizat, luni, după şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, că a fost aprobată solicitarea Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, având în vedere că în 4 februarie este Ziua internaţională de luptă împotriva cancerului.

Astfel, preşedintele Comisiei de sănătate Rodica Nassar va citi, la începutul şedinţei din data de 7 februarie, un mesaj de sensibilizare pentru lupta împotriva cancerului, după care va urma un minut de aplauze pentru "supravieţuitorii" cancerului, a spus Pardău.
 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 01 Februarie 2011.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.