Dan COMAN
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că în perioada următoare în mai multe județe ale țării vor avea loc deplasări de tehnică militară și trupe în cadrul unui exercițiu internațional. Astfel, în perioada 26 mai – 25 iunie au loc deplasări de tehnică și trupe pe teritoriul României atât pe căile rutiere, cât și pe cele feroviare, în cadrul exercițiului „Wind Spring 25”.
Sunt planificate deplasări de tehnică militară, din cadrul structurilor subordonate Brigăzii 81 Mecanizate „General Grigore Bălan”, pe raza județelor Bistrița-Năsăud, Suceava, Neamț, Vrancea, Cluj, Mureș, Brașov, Harghita, Bacău, Galați, Arad, Hunedoara, Sibiu, Covasna, Maramureș în vederea participării la exercițiul Wind Spring 25”, desfășurat în poligonul Smârdan și raionul Suraia.
„În cadrul exercițiilor multinaționale, exercițiul Wind Spring 25”, desfășurat de Brigada 81 Mecanizată ,,General Grigore Bălan”, este conectat la exercițiul multinațional „Saber Guardian 25”, aflat sub cupola exercițiului „Defender 25”, în planificarea Diviziei 4 Infanterie “Gemina” și corpului V SUA. Este un exercițiu internațional cu participare de trupe în teren, al cărui scop îl constituie creșterea capacității de apărare și descurajare, antrenarea personalului în procesul decizional în contexte tactice variate. De asemenea, urmărește utilizarea eficientă a limbajului comun NATO, creșterea nivelului de instruire în vederea pregătirii, conducerii și desfășurării acțiunilor tactice, concomitent cu consolidarea cooperării și interoperabilității între structurile participante”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării Naționale, care a mai adăugat că exercițiile multinaționale precum Wind Spring 25” sunt transparente și se desfășoară cu respectarea deplină a angajamentelor internaționale asumate de România.
Articol salvat de pe v3.monitorulsv.ro, ediţia din 27 Mai 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.