Declaraţiile false în cazul produselor biocide vor fi sancţionate cu amenzi de 35.000-50.000 de lei
Nerespectarea declaraţiei pe propria răspundere în ceea ce priveşte conţinutul şi concentraţia substanţei active în cazul biocidelor se consideră contravenţie şi se pedepseşte cu o amendă cuprinsă între 35.000 lei şi 50.000 lei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, citat de Mediafax."S-a considerat necesar înăsprirea pedepselor aplicate în cazul declaraţiilor de date false şi, de asemenea, introducerea unor noi contravenţii şi anume considerarea ca o contravenţie nerespectarea conţinutului declaraţiei pe proprie răspundere privind conţinutul de substanţă activă", a anunţat Suciu, miercuri, la finalul şedinţei în care Executivul a aprobat o hotărâre în acest sens.El a explicat că s-a pus mai multă claritate în ceea ce priveşte separarea faptelor în contravenţii şi infracţiuni în punerea pe piaţă şi utilizarea biocidelor.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Mai 2016.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.