Monitorul de Suceava

Dealer de droguri, trimis să mediteze la pușcărie

Sandrinio NEAGU

Un dealer de droguri din Câmpulung Moldovenesc a fost trimis să mediteze la pușcărie.

Polițiștii l-au ridicat marți după-amiază de la domiciliu pe Alexandru Beuca Costineanu, de 24 de ani, și au pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii.

Tânărul are de executat 4 ani și 4 luni de închisoare după ce a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunilor de “efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație, în formă continuată” și “deținere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, fără drept.

Costineanu a fost trimis în judecată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava după ce în noiembrie 2021 a fost depistat în timp ce vindea etnobotanice în zona Câmpulung Moldovenesc.

La acea vreme a fost reținut, iar ulterior a ajuns sub control judiciar și avea interdicția de a părăsi județul Suceava. Pentru că era student într-un alt județ, tânărul a obținut lărgirea ariei în care se poate deplasa, mai exact în toată țara.

Deși era pus sub acuzare și avea o serie de interdicții, Costineanu și-ar fi reluat vechile preocupări. Procurorii DIICOT Suceava au reușit să documenteze alte două vânzări de etnobotanice, fapte comise în cursul anului 2022.

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 25 Iunie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.