Monitorul de Suceava Plimbare cu ghinion

De pe motoscuter, în stare gravă la spital

Sergiu RUSU

Un bărbat în vârstă de 53 de ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce motoscuterul pe care se afla a fost izbit în plin de un autoturism.

Accidentul, informează poliţia, s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 10:00, pe raza comunei Muşeniţa.

Adrian H., în vârstă de 28 de ani, localnic, se afla la volanul unui Opel Astra şi, din cauza vitezei neadaptate pe carosabilul acoperit cu mâzgă, nu a reuşit să frâneze la timp pentru a evita impactul cu motoscuterul pe care se afla victima (Victor P.), care semnalizase şi se angajase într-un viraj la stânga.

Motoscuteristul a suferit mai multe traumatisme şi leziuni, pentru care necesită până la 40 de zile de îngrijiri medicale.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 27 Octombrie 2008.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.