Datini şi obiceiuri de Bobotează

Boboteaza, sărbătoarea care marchează în calendarul creştin ziua în care a fost botezat Iisus Hristos,  are multiple semnificaţii şi în calendarul popular.

Ritualului creştin de sfinţie a apei şi de scufundare a crucii în apă i se adaugă o serie de practici populare de alungare a spiritelor rele, prin stropirea cu agheasmă a oamenilor, animalelor, fântânilor, gospodăriilor şi pomilor din livezi, prin producerea de zgomote şi aprinderea de focuri ritualice.

Când flăcările se mai potoleau, tinerii săreau peste foc cu credinţa că vor fi curăţaţi de boli şi că dorinţele lor se vor împlini

În Bucovina, aşa cum scrie etnograful Mihai Camilar („Calendarul popular bucovinean”, Editura Muşatinii, Suceava, 2012), dacă ajunul sărbătorii era considerat ca fiind „un moment favorabil farmecelor şi descântecelor, observaţiilor meteorologice şi prorocirii recoltelor viitoare”, în ziua de Bobotează era practicată Ardeasca, obicei în care tinerii se retrăgeau pe un loc mai înalt şi aprindeau un foc din vreascuri şi frunze uscate.

„În timpul arderii - scrie etnograful bucovinean - ei jucau în jurul focului cântând: Astăzi Domnul cel preasfânt / La Iordan dac-a venit / Şi către Ioan zicând: / Vin Ioane, mă botează / Că lumea se-ndepărtează...”.

Când flăcările se mai potoleau, tinerii săreau peste foc cu credinţa că vor fi curăţaţi de boli şi că dorinţele lor se vor împlini.

Cu cărbunii din focul de Ardească se făcea semnul crucii pe grinda casei, pe frunţile copiilor şi pe pâinea de pe masă 

Era momentul în care începeau să puşte săcăluşele aprinse cu cărbunii din foc, cărbuni care erau apoi folosiţi şi la aprinderea focurilor din livezi, focuri care aveau rol fertilizator şi apotropaic.

Tot cu cărbunii din aceste foc se afumau construcţiile din gospodărie şi se făcea semnul crucii pe grinda casei.

Cu cărbunii din focul de Ardească se făcea semnul crucii şi pe frunţile copiilor „pentru a fi feriţi de rele”, precum şi pe pâinea de pe masă.

„Ardeasca din ziua de Bobotează - scrie Mihai Camilar - era un reper de celebrare existenţială, ea constituind totodată şi o structură de sacralitate aparţinătoare unei constelaţii magice, a unui creştinism cosmic de factură populară, legată de imaginaţia transcendenţei...”.

De Bobotează, copiii, cu buchete de busuioc, crenguţe de brad şi de vâsc, umblau în grupuri pe la casele gospodarilor şi rosteau în cor un fel de colind: “Chiraleisa, spic de grâu / Până-n brâu, / Roade bune, / Mână-n grâne”.