Monitorul de Suceava

Cursă TPL specială Centru – Cetate, pentru evenimentele din Muzeul Satului

Cosmin ROMEGA

Sucevenii care vor dori să participe la evenimentele care încep duminică, 16 aprilie, de la ora 12.00, la Muzeul Satului Bucovinean, vor avea la dispoziție și o cursă specială TPL, pe ruta Centru – Cetate, care va circula din 30 în 30 de minute.

„La solicitarea Consiliul Județean, cu ocazia concertului lui Ovidiu Lipan Țăndărică și a orchestrei Shukar din 10 Prăjini, am mai pus o cursă pe ruta nr. 7 Centru - Cetate și retur, cu plecări din Centru, duminica, la orele 12.00, 12.30, 13.00, 13.00, 13,30, 14.00, 14.30, 15.00, 15.30, 16.00.
Returul pornește de la Cetate la 12.15, 12.45... 16.15.
Dacă vor mai fi oameni la Cetate după 16.15, vom prelungi programul cât timp vor fi călători”, a spus Gabriel Petruc, directorul TPL Suceava.

De Paște, de la ora 12.00, la biserica Vama din incinta Muzeul Satului Bucovinean vor putea fi admirate frumoase coșuri Pascale, vor fi interpretate cântări religioase și cei prezenți vor fi poftiți la ciocnit ouă.

Apoi, de la 13.30, în zona de spectacole a muzeului în aer liber va avea loc concertul lui Ovidiu Lipan Țăndărică și al orchestrei Shukar din 10 Prăjini.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 14 Aprilie 2023.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.