Monitorul de Suceava

Cupa Flora – Ana & SUCT și-a desemnat laureații

Gabriel TODERAŞCU

 

Ediția din 2025 a Cupei Flora – Ana & SUCT, de la Suceava, a avut în program întreceri la categoria de vârstă 14 ani, fete și băieți.

Întrecerea feminină s-a încheiat cu victoria Elenei Tănasă, de la ACS Nada Florilor Fălticeni. Ea a fost urmată în clasament de Emilia Liubcenco (Orhideea Piatra Neamț), Teodora Herghiligiu (Tridex Botoșani) și Sorana Gojnea (ACS Tenis King Suceava).

La băieți s-a impus Andrei Daniel Crăciun, de la Tridex Botoșani, care i-a devansat în ierarhie pe Ștefan Gojnea (ACS Tenis King Suceava), Teodor Gabriel Frunză (Giglio Iași) și Tudor Petru Banc (ACS GS Tennis Club Bistrița).

Competiția, care face parte din circuitul Federației Române de Tenis, a fost organizată de Costin Berariu, administratorul Bazei Sportive Flora – Ana, de pe Serpentine, cu sprijinul societății de construcții SUCT și a clinicii Hereditas.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 01 Iulie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.