Cristi Tabără a fost audiat de poliţiştii Secţiei 21 după ce, în noaptea de joi spre vineri, a avut o altercaţie în trafic cu un fotograf despre care a spus că îl fotografia insistent, cel din urmă depunând plângere pentru că realizatorul TV i-ar fi luat cu forţa cardul de memorie al camerei.
Fotograful implicat în incident a depus o plângere în scris la poliţie, ofiţerii sesizându-se şi din oficiu în urma apelului bărbatului la 112, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca.
Sesizările au fost conexate, în prezent făcându-se cercetări în dosar.
Atât Cristi Tabără, realizator TV şi director al Departamentului Film al TVR, cât şi fotograful au fost audiaţi de poliţişti pentru a se stabili în ce condiţii s-a produs incidentul.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Tabără a susţinut în declaraţia sa că fotograful l-a şicanat în trafic şi că îl fotografia insistent. Pe de altă parte, fotograful a depus plângere pentru că Tabără i-ar fi luat cu forţa cardul de memorie al camerei.
Potrivit surselor citate, încadrarea juridică a cauzei, care urmează să fie stabilită de poliţişti, nu poate fi tâlhărie, aşa cum a cerut fotograful, ci cel mult de furt.
În această cauză au mai fost identificaţi martori, care vor fi şi ei audiaţi.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 03 Iunie 2011.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.