Credinţa nu se apără cu violenţă, ci cu fapte bune

„Atunci Pavel, luând cu el pe acei bărbaţi, curăţindu-se împreună cu ei a doua zi, a intrat în templu, vestind împlinirea zilelor curăţirii, până când a fost adusă ofranda pentru fiecare dintre ei. Şi când era să se împlinească cele şapte zile, iudeii din Asia, văzându-l în templu, au întărâtat toată mulţimea şi au pus mâna pe el, strigând: «Bărbaţi israeliţi, ajutaţi! Acesta este omul care învaţă pe toţi pretutindeni, împotriva poporului şi a Legii şi a locului acestuia; încă şi elini a adus în templu şi a spurcat acest loc sfânt». Căci ei văzuseră mai înainte cu el împreună în cetate pe Trofim din Efes, pe care socoteau că Pavel l-a adus în templu. Şi s-a mişcat toată cetatea şi poporul a alergat din toate părţile şi, punând mâna pe Pavel, îl trăgeau afară din templu şi îndată au închis porţile. Dar când căutau ei să-l omoare, a ajuns veste la comandantul cohortei, că tot Ierusalimul s-a tulburat. Acela, luând îndată ostaşi şi sutaşi, a alergat la ei; iar ei, văzând pe comandant şi pe ostaşi, au încetat de a mai bate pe Pavel.” (Faptele Apostolilor 21, 26-32)

A desăvârşi nu înseamnă a dispreţui

Sfântul Pavel dezvoltă în Epistola către Galateni învăţătura potrivit căreia Legea Veche este pedagog către Hristos. Părinţii Bisericii nu au văzut nici o contradicţie între cele două Testamente ci, dimpotrivă, au afirmat că ambele zugăvesc icoana lui Hristos.
Cuvântul întrupat este Cel care a vorbit în Legea Vechea, de aceea Hristos Domnul a afirmat în predica de pe munte că nu a venit să strice Legea, ci să o împlinească (Matei 5, 17).
Episodul apostolic prezentat astăzi de Biserică ne descrie încercarea Sfântului Pavel de a arăta că el nu dispreţuieşte Legea Vechiului Testament, dar în acelaşi timp, Îl predică pe Hristos Domnul. Templul trebuia să devină Biserică.
Iudeii nu au înţeles că a desăvârşi nu înseamnă a dispreţui, că a plini nu presupune a tăgădui. Din acest motiv, ei răspund cu violenţă, crezând că astfel îşi apără credinţa.
Scopul nostru, atunci când ne apărăm credinţa, este să dăm buna mărturie despre ea, nu să o compromitem prin comportamente nedemne de un creştin.
Credinţa nu se apără cu violenţă, ci cu fapte bune, cu pace şi sfinţenie.
În numele unui Mântuitor Care a pătimit mult nu se pot declanşa războaie. Credinţa este apărată atunci când este trăită, când este păstrată în suflet.

(Ciprian OLINICI)