Un copil de 14 ani a fost lăsat fără telefonul mobil, duminică seară, pe un teren de sport din municipiul Suceava, de către un tânăr de 23 de ani.
Duminică, la ora 21:38, H.R., de 14 ani, din municipiul Suceava, a sesizat faptul că un tânăr i-a sustras telefonul mobil. După comiterea faptei, tânărul respectiv a fost urmărit de băiatul de 14 ani, care, văzând un echipaj de poliţie, le-a solicitat poliţiştilor să intervină.
Oamenii legii l-au condus pe suspect la sediul poliţiei, unde, în urma legitimării, s-a stabilit faptul că se numeşte Adrian L., are 23 de ani şi este din localitate. În urma controlului sumar, asupra acestuia nu a fost găsit telefonul mobil în cauză, el declarând că a aruncat telefonul mobil, fără a putea indica locul cu exactitate.
„În cauză s–a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 12 August 2013.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.