Monitorul de Suceava

Copii de la zece cluburi din țară și din Republica Moldova au jucat rugby la Gura Humorului

Florin PAIU

Copii de la zece cluburi de rugby au participat, duminică, la Turneul Regional de Rugby în 7 Seniori, desfășurat pe stadionul Tineretului din Gura Humorului.

Copii de la categoriile Under 8, 10, 12, 14 și U 16 au jucat în condiții foarte grele, pe un teren plin cu apă, deja stricat după meciurile de rugby în 7, din campionatul de seniori, care au avut loc sâmbătă pe același teren  

Turneul s-au întins pe parcursul a patru ore și jumătate, timp în care au jucat rugby copii de la cluburi din Suceava, Iași, Vaslui, Neamț, plus echipa Steaua Chișinău, din Republica Moldova, la mai multe categorii de vârstă.  

Directorul CSȘ Gura Humorului, Andrei Varvaroi, a ținut să transmită mulțumiri, la final, tuturor echipelor participante și tuturor celor care s-au implicat și se implică în rugbiul juvenil.

”Cu toate că terenul a fost foarte greu, fiind acoperit, pe alocuri, cu luciu de apă, copiii au arătat dăruire și au ignorat vremea nefavorabilă. La finalul competiției, unii dintre copii erau greu de recunoscut și de părinții aflați în tribune, iar asta arată dăruirea cu care s-a jucat”, a declarat Andrei Varvaroi.   

CSȘ Gura Humorului a terminat competiția pe locurile fruntașe la majoritatea categoriilor de vârstă.



Articol salvat de pe v3.monitorulsv.ro, ediţia din 26 Mai 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.