Monitorul de Suceava

Consultaţii oftalmologice gratuite la sediul PSD Suceava

 

PSD Suceava va relua programul privind acordarea de consultaţii oftalmologice gratuite, ca urmare a numeroaselor cereri venite din partea populaţiei.

Anunţul a fost făcut de liderul PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor. El a amintit că prima etapă a programului a avut loc în primele patru luni din 2011, iar în cadrul acesteia au beneficiat de consultaţii oftalmologice gratuite câteva mii de persoane din toate zonele judeţului.

Campania umanitară a social-democraţilor este derulată cu ajutorul specialiştilor de la organizaţia medicală „Optica Milano” din Bistriţa-Năsăud.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 22 Iulie 2011.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.