Constanţa: Grupare de proxeneţi care racolau minore, destructurată. Clienţi - marinari străini
Mediafax.ro
O grupare specializată în trafic de minori şi proxenetism a fost destructurată la Constanţa, în urma unor percheziţii, procurorii DIICOT spunând că membrii reţelei au recrutat mai multe minore pentru a le exploata sexual, clienţii fiind în special marinari străini de pe nave venite la Constanţa, informează Mediafax.Potrivit anchetatorilor, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa şi procurorii DIICOT Constanţa, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română, au făcut, miercuri, şapte percheziţii în Constanţa şi Năvodari, la locuinţele membrilor unui grup infracţional organizat specializat în trafic de minori şi proxenetism, 13 persoane fiind duse la audieri. Procurorii DIICOT precizează, într-un comunicat de presă, că membrii grupului infracţional sunt suspectaţi că, începând cu ianuarie 2014, au recrutat mai multe minore pentru a le exploata sexual. Totodată, membrii reţelei au înlesnit practicarea prostituţiei, asigurându-le protecţie tinerelor şi minorelor exploatate, găsindu-le clienţi şi transportându-le către anumite locuri pentru întreţinerea de acte sexuale contra cost. Recrutarea bărbaţilor dispuşi să întreţină relaţii sexuale se făcea prin intermediul mai multor taximetrişti, clienţii fiind în special marinari străini de pe nave ancorate în Portul Constanţa, dar şi prin anunţuri cu oferte de servicii sexuale însoţite de datele de contact publicate în cotidiene locale, atât în ediţii print, cât şi online.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 03 Iulie 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.