Monitorul de Suceava Administraţie

Consilierii câmpulungeni, avertizaţi că li se taie indemnizaţiile

Consilierii locali câmpulungeni au fost rugaţi insistent miercuri, de secretarul municipiului, Toader Mîndrilă, să depună rapoartele de activitate aferente anului trecut. Deşi acesta este o obligaţie legală de care era normal şi moral să se achite aleşii încă din primele luni ale anului în curs, până în prezent au depus rapoarte doar 6 din cei 19 consilieri locali.

Secretarul a făcut numeroase apeluri la conştiinţa consilierilor până acum, dar situaţia a rămas neschimbată. În consecinţă, pentru că orice altă metodă a eşuat, consilierii „restanţieri” au fost avertizaţi că nu vor fi trecuţi pe statul de plată pentru indemnizaţii dacă nu se achită de obligaţii.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 01 Noiembrie 2007.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.