Monitorul de Suceava

Conferinţă internaţională organizată la USV de Facultatea de Economie, Administraţie şi Afaceri, în parteneriat cu două universități din Ucraina

Radu LUPAŞCU

Facultatea de Economie, Administraţie şi Afaceri (FEAA) din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Universitatea de Stat de Comerț și Economie din Kiev, Ucraina, a organizat în perioada 15-16 mai 2025, în format hibrid, conferința ”Modernization of management of socio-economic development of the region, in the context of European integration”. Lucrările conferinței s-au derulat pe parcursul a două zile. În prima zi acestea s-au desfăşurat în regim hibrid, fiind organizate de către Universitatea de Economie şi Comerţ din Kiev în colaborare cu Institutul de Economie şi Comerţ din Cernăuţi, iar în cea de-a doua zi, delegaţia ucraineană s-a prezentat la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava.

Delegaţia ucraineană a fost întâmpinată de către prodecanul Facultăţii de Economie, Administraţie şi Afaceri, prof.univ.dr. Marian Socoliuc, care a transmis cuvântul de salut al decanului FEAA, prof.univ.dr.Carmen-Eugenia Nastase şi a deschis lucrările conferinţei. Directorul Departamentului de Contabilitate, Audit şi Finanţe din cadrul FEAA, prof.univ.dr. Veronica Grosu, a accentuat în discursul său importanţa acestor evenimente transfrontaliere în privința consolidării relaţiilor de colaborare dintre cele două instituţii de învăţământ, atît pe linie didactică, cât şi pe linie de cercetare.

Delegaţia ucraineană, reprezentată de Anatolii Vdovichen, director al Institutului de Comerț și Economie din Cernăuți al Universităţii de Stat de Comerț și Economie și de către Konon Bagrii, împreună cu Yurii Koroliuk, managerul proiectului “Links between theory and practice in cross-border education in Romania and in Ukraine” din partea Institutului de Comerț și Economie din Cernăuți, a fost întâmpinată de conf.univ.dr. Anamaria Geanina Macovei,  manager al proiectului “Links between theory and practice in cross-border education in Romania and in Ukraine”, în coloborare Institutul de Economie şi Comerţ din Cernăuţi, care a urat bun venit participanţilor şi a accentuat bunele relaţii de colaborare cu această instituţie.

Lucrările conferinţei au fost structurate pe trei paneluri de discuţii, axate pe:  Sistemul de învățământ superior din România. Programe de formare și organizarea procesului educațional, pe Internaționalizarea procesului educațional și a oportunităților educaționale. Practici europene de educație academică și pe Rolul și locul științei în procesul de formare a specialiștilor în specialități economice, paneluri care s-au dovedit extrem de atractive pentru toţi participanţii.

A două parte a evenimentului a fost focusată pe discuţii constructive între echipele de proiect ale celor doi parteneri, legate de împărtăţirea de experiențe şi bune practici în implementarea proiectelor de granturi europene (ERASMUS+, INTERREG), pe discuţii axate pe tehnologiile de afaceri inovatoare ca motor al reînnoirii educației economice, precum şi pe rolul cooperării internaționale în formarea unei noi generații de specialiști în domeniul economic.



Articol salvat de pe v3.monitorulsv.ro, ediţia din 20 Mai 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.