Adelina TALPALARIU
Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” a organizat, la finele lunii mai, a XXII-a ediţie a Concursului anual de matematică și limba română pentru elevii claselor a IV-a și a VIII-a de la instituțiile de învățământ preuniversitar din municipiul Suceava.
Competiția a atras peste 150 de elevi.
Întrecerea se adresează copiilor atrași de matematică și/sau limba și literatura română. Subiectele au fost atent selecționate și concepute, urmărind dezvoltarea creativității, ingeniozității și gândirii logico-matematice.
Festivitatea de premiere a avut loc la data de 2 iunie, în aula „Simon Florea Marian” a Colegiului Național „Ștefan cel Mare”, unde s-au oferit diplome elevilor și profesorilor coordonatori, medalii, cărți și binemeritate aplauze.
La ambele niveluri de clase s-au acordat câte 40 de premii și mențiuni, relevându-se și premiile speciale pentru cele mai valorase lucrări la matematică și la limba română.
La festivitate a participat și Ciprian Anton, inspector școlar general și reprezentant al Consiliului Local Suceava, entitate căreia organizatorii îi mulțumesc.
„Dialogul interactiv cu candidații și părinții prezenți a reafirmat un adevăr: olimpismul este antic și etern! Iar competiția are numai învingători! Felicitări și la multe ediții!”, au transmis organizatorii.
Rezultate la clasa a IV-a
· Premiul I - Cuffner Anton Darius, Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava, prof. Honciuc Irina Cătălina
· Premiul II - Chidoveț Vlad, Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, prof. Tănasă Maria
· Premiul II și Premiul Special la Limba Română - Ieremie Doina, Școala Gimnazială Bosanci, Sofian Cristina Maria
· Premiul III - Colomeischi Petru Codrin, Școala Gimnazială nr. 3 Suceava, prof. Tănasă Maria
· Mențiunea I și Premiul Special la Matematică - Alexa Daria Iulia, Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava, prof. Leceanu Monica Elena
· Mențiunea I - Asminei Mara-Ștefania, Școala Gimnazială nr. 1 Suceava, prof. Lucasevici Cătălina
· Mențiunea I - Pușcașu Ana Sofia, Școala Gimnazială nr. 3 Suceava, Tănasă Maria
Rezultate la clasa a VIII-a:
· Premiul I și Premiul special română - Benko Eva, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, coordonată de profesorii Șandru Andreea Ionela și Alexa Raluca Crisantha
· Premiul II și Premiul special Matematică - Sfichi Andrei, de la același colegiu, prof. Șandru Andreea-Ionela și prof. Alexa Raluca Crisantha
· Premiul III și Premiul special mate - Știrbu Toma-Dimitrie, Colegiul Național „Ștefan Cel Mare” Suceava, prof. Șandru Andreea-Ionela, prof. Alexa Raluca Crisantha
· Mențiunea I - Maftei Mathias, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, profesori Șandru Andreea-Ionela și Alexa Raluca Crisantha
· Mențiunea IV și Premiul special Română - Formagiu Iarina Maria, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, profesori Șandru Andreea-Ionela și Alexa Raluca Crisantha.
Evenimentul a fost sprijinit de Consiliul Local Suceava.
Articol salvat de pe v3.monitorulsv.ro, ediţia din 04 Iunie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.