Monitorul de Suceava Elevi și preșcolari

Concurs de desene „Ciprian Porumbescu – Viața și Opera”, organizat de Biblioteca Bucovinei

Daniela MICUŢARIU

Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” organizează, în perioada mai - octombrie 2023, Concursul de desene pentru preșcolari și elevi de la ciclul primar „Ciprian Porumbescu – Viața și Opera”.Termenul limită de depunere la bibliotecile publice locale a desenelor și a fișelor de înscriere este 25 septembrie, ora 14.00. De la bibliotecile publice locale lucrările vor fi transmise către Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, până pe 29.09.2023.

Concursul este organizat pentru preșcolari și elevii de la ciclul primar din clasele I-IV, în mod individual. Fiecare participant va prezenta o singură lucrare la concurs, pornind de la titlul concursului, pe o coală A4. Lucrările vor exprima gândurile copilului față de viața și personalitatea marelui artist și patriot. Regulamentul oficial este adus la cunoștința publicului pe pagina oficială de Facebook a bibliotecii, precum și pe site-ul propriu www.bbsv.ro.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 26 Mai 2023.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.