Monitorul de Suceava

Concertul „Suceava – capitala spirituală a Bucovinei”

Daniela MICUŢARIU

Armonie prin dans şi muzică, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, oferită de artiştii care au evoluat joi, 27 noiembrie, în Concertul extraordinar „Suceava – capitala spirituală a Bucovinei”. Sute de suceveni au ales să-şi petreacă mai bine de două ore în compania Ansamblului folcloric „Rapsodia Bucovinei” şi a invitaţilor: Anton Achiţei, Gabriela Teişanu, consultant artistic - artă populară la Centrul Cultural Bucovina, care a prezentat şi spectacolul, Laura Haidău, Doina şi Ciprian Petroaie şi Tatiana Harabagiu. Conducerea artistică a fost asigurată de Ovidiu Şvarţ. Fiecare spectator a primit gratuit publicaţia “Bucovina” (Noiembrie 2014, Anul II), realizată sub coordonarea conf. univ. dr. Florin Pintescu, de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, revistă care se deschide cu titlul „Suceava eternă”. Spectatorii au avut acces liber în sala de spectacol, pe baza unor invitaţii. Pe parcursul evenimentului, s-a organizat o tombolă cu premii, ai căror beneficiari au fost mai mulţi suceveni norocoşi. Invitat în spectacolul de joi, interpretul botoşănean Anton Achiţei a ridicat publicul în picioare şi a fost aplaudat minute de în şir. Proiectul „Suceava – capitala spirituală a Bucovinei” a fost realizat cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local al municipiului Suceava.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 28 Noiembrie 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.