Concert Loredana la Suceava
Daniela MICUŢARIU
Loredana revine pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava pe 2 martie, de la ora 19:30, cu spectacolul „Reveria”. Artista, care a declarat că „viața este până la urmă o iluzie, tot ceea ce contează este momentul, şi asta vreau să surprind în acest spectacol, puterea momentului şi bucuria de a împărtăşi pe viu, live, acel moment care nu se mai poate repeta”, va contopi, în showul „Reveria”, visele sale şi ale fiecărui fan, muzica diversă şi trăirile intense ale iubitorilor de muzică. Biletele costă 60, 80 sau 100 de lei, în funcţie de aşezarea în sala de spectacol, şi se găsesc la secretariatul Casei de Cultură Suceava, intrare B, etaj 1, telefon 0230 523 718, e-mail ccs.suceava@gmail.com.
Articol salvat de pe v3.monitorulsv.ro, ediţia din 21 Ianuarie 2015.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.