În trafic
Florin PAIU
O femeie din oraşul Siret a fost depistată în trafic în timp ce transporta aproape 1.000 de pachete de ţigări de contrabandă, pe care urma să le vândă într-o altă localitate din judeţ. Totul s-a întâmplat în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu puţin timp înainte de miezul nopţii, când o patrulă de poliţie se afla în control pe DN 17A, pe raza comunei Dorneşti. Într-un autoturism tras pe dreapta, condus de un bărbat din comuna Frumosu, au fost găsite 959 de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană fără documente legale. Simona S., o femeie din oraşul Siret, care se afla în maşină, le-a declarat poliţiştilor că întreaga cantitate de ţigări îi aparţine şi a cumpărat-o din parcarea de lângă Vama Siret, cu suma de 1.000 de euro. Ea a mai spus că se îndrepta cu marfa spre municipiul Vatra Dornei, unde intenţiona să o vândă la un preţ mai mare.
Conform procedurilor legale, toate ţigările, estimate la o valoare de 4.795 de lei, au fost confiscate, femeia primind şi o sancţiune contravenţională de 1.500 de lei, în baza legii 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva actelor comerciale ilicite.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 07 Decembrie 2009.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.