Monitorul de Suceava

Cetatea începe campania de transferuri cu o achiziție importantă

Gabriel TODERAŞCU

Nou promovată în eșalonul al treilea, Cetatea Suceava a anunțat primul transfer al verii. Formația manageriată de Dorin Goian a reușit înregimentarea lui Cosmin Tucaliuc, un mijlocaș ofensiv în vârstă de 25 de ani, originar din Suceava, care a evoluat de-a lungul carierei sale pentru cluburi cunoscute precum Farul Constanța, Petrolul Ploiești, Concordia Chiajna, CS Mioveni, FC Buzău și CSM Reșița.

Cosmin Tucaliuc a îmbrăcat pentru prima dată echipamentul de fotbalist la gruparea Sporting Suceava, după care a trecut la Luceafărul Bucovina, de unde s-a transferat la Viitorul Constanța, în vara anului 2014. În perioada petrecută la Suceava a fost pregătit de antrenorii Cornel Dârman şi Constantin Dumistrăcel.

În cei cinci ani petrecuți la gruparea patronată de Gheorghe Hagi, Tucaliuc a devenit multiplu campion național de juniori, iar după finala câștigată în 2019, în fața lui Dinamo București, la Liga Elitelor Under 19, a fost desemnat de organizatori cel mai bun jucător al partidei.

Cosmin Tucaliuc are aproximativ 120 de jocuri în primele două eșaloane ale României.

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 09 Iulie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.