Monitorul de Suceava

Cea mai deprimantă zi a anului 2010 - 18 ianuarie

 

Cea mai deprimantă zi a acestui an este luni, 18 ianuarie, conform unui "studiu asupra fericirii", realizat în Marea Britanie de FirstCare, o companie care ajută firmele în combaterea absenteismului de la serviciu, informează dailymail.co.uk.
Frigul, facturile care sosesc după sărbătorile de Crăciun, incapacitatea de a munci eficient şi gândul că până la următorul salariu mai este multă vreme fac din 18 ianuarie cea mai deprimantă zi din 2010.
În această zi, toate motivele pentru a fi deprimat şi melancolic sunt exacerbate.
Şi pentru ca lucrurile să fie şi mai dificile, angajaţii nu-şi pot lua o zi de concediu din cauza recesiunii.
Aaron Ross, preşedinte executiv FirstCare, compania care a realizat acest studiu, a declarat: "«Lunea melancolică» (Blue Monday, n.r.) a fost descrisă ca fiind cea mai deprimantă zi a anului, cu rate foarte înalte ale absenţilor de la serviciu".
"Absenţele îi costă pe angajatori foarte mult, de aceea îi sfătuim pe angajaţi să-şi arate sprijinul faţă de aceştia în ianuarie", a mai spus Aaron Ross.
Totodată, specialiştii cred că rata concediilor medicale va fi mai scăzută ca în alţi ani, din cauza recesiunii.
 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 19 Ianuarie 2010.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.