Monitorul de Suceava Concurs

Cea de-a doua seară a Festivalului Cerbul de Aur de la Braşov, fără microfonii

 

A doua seară a Festivalului Cerbul de Aur de la Braşov s-a dovedit net superioară primeia, fără microfonii din partea organizatorilor, cu concurenţi care au falsat mai puţin şi cu scaunele ocupate aproape în totalitate în Piaţa Sfatului.

Din cei zece concurenţi care ar fi trebuit să urce pe scenă, chinezoaica Chen Luhong a renunţat la participare, "din motive personale", după cum au anunţat organizatorii.

Reggae, jazz, a capella, rock şi pop-dance. Acestea au fost genurile abordate de concurenţi. Unii au mai gafat, dar per total prestaţia lor a fost superioară "adversarilor" lor din prima seară. Iar apariţiile sută la sută live au fost mai numeroase faţă de prima seară, când doar norvegienii de la Crash au umplut scena cu instrumete şi sound live.

 

Krikka Raggae

Italienii Krikka Raggae au deschis seara de concurs cu ritmuri de raggae, care nu s-au mai auzit în această a 16-a ediţie a festivalului. Au venit cu tot cu intrumentişi şi au oferit un show live şi original. Piesa "Axioma copiilor" a lui Vali Sterian a îmbrăcat o cu totul altă haină, cântată în engleză şi italiană, a vorbit pe ritmuri de raggae despre dorinţa de libertate de oricând şi de oriunde.

 

Răzvan Krivach

La rândul său, Răzvan Krivach a oferit un spectacol total de rock gotic şi artă vizuală proprie. A insistat să fie lăsat pe scenă cu tot cu VG – artist, preferând să renunţe la un instrumentist, pentru a-şi proiecta propriile idei vizuale. "Too Much Love will Kill You" a legendarei Queen şi „Reverie", compoziţie proprie, sunt cele două melodii cu care reprezentantul României speră să câştige trofeul festivalului.

 

Olia Tira

De la raggae şi rock gotic spiritele au fost calmate brusc de jazz-ul moldovencei Olia Tira, născută în Germania şi crescută în Rusia, în prezent trăind în Republica Moldova, ţară pe care o reprezintă la festival. Din repertoirul românesc şi-a ales piesa „Te iubeam" a Oanei Sârbu, căreia i-a dat o tentă de jazz la început şi a finalizat-o cu rock metalic. La fel ca şi primii doi concurenţi, Olia a venit cu intrumentiştii pe scenă, fără înregistrări pe CD.

 

Nevena

Bulgăroaica Nevena a schimbat ritmul şi le-a adus aminte spectatorilor că se află la un festival de muzică uşoară. Cu orchestraţie şi backing vocal înregistrate pe CD, bulgăroaica s-a bazat pe ritm şi dans provocator alături de trei dansatori. Ea a interpretat piesa "Ce ţi-aş face (Selecta)" a Andei Adam, piesă care a fost un hit al verii trecute în Bulgaria, în interpretrea Nevenei, dar în limba maternă. Şi la Braşov a avut priză la public.

 

Sarah Reeve

De la spectacolul „obrazinic" al bulgăroaicei, australianca Sarah Reeve ne-a înfăţişat o fată cuminte, singură cu pianul ei, o Katie Melua în devenire. A cântat curat, în limba engleză, fără greşeli şi fără surprize.

 

3Nity

Fraţii tripleţi din Franţa, 3Nity, au demonstrat că se poate şi fără orchestraţie. A capella. Doar un pian şi trei voci. Aşa au cântat prima lor piesă „No one can touch my heart like you do". La cea de-a doua melodie, „Say Something" a lui Laurenţiu Cazan, au recurs şi ei la orchestraţie pe bandă.

Rusoaica Viktoria Linskaya a fost sclipitoare. Ca vestimentaţie. A cântat în rusă prima piesă şi apoi în engleză melodia „Rămâi cu mine" a Andrei. Surpriza de la cea de-a doua piesă a fost apariţia unui al doilea personaj pe scenă: un chitarist cu plete care nu făcea altceva decât să mimeze la o chitară acustică suntele unei chitare electrice.

 

Dragoş Chircu

Dacă cu o seară înainte finalul fost rezervat scandinavilor, finalul celei de-a doua seri a fost a vorbitorilor limbii române. Dragoş Chircu a cântat o piesă în română, „Dreptul meu", şi una în limba engleză „Breath easy". Fără emoţii şi fără dezacorduri.

 

Millenium

Moldovenii de la Millenium au încheiat seara de concurs. Deşi au fost la un pas de a-şi pierde dreptul de a participa, deoarece trupa a mai câştigat un premiu la ediţia din anul 2002 a festivalului, orgnizatorii au hotărât că ei merită să participe deoarece componenţa trupei a fost schimbată complet. „Îngerii din Chişinău" au făcut într-adevăr spectacol. În stil etno rock, cu prezenţă scenică deosebită şi sută la sută live.

 

Recital al Nataliei Rodrigues

După încheiarea concursului, a urmat un recital al Nataliei Rodrigues din Spania. Numită Britney Spears a spaniolilor, Natalia a dansat şi a cântat timp de 30 de minute pentru a pregăti atmosfera pentru concertul lui Stefan Bănică&Co. Publicul a dansat pe ritmurile de rock'n'roll, a cântat şi a aplaudat frenetic până după miezul nopţii, Bănică fiind primul artist care a reuşit până acum, la festival, să ridice toată lumea în picioare.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 06 Septembrie 2008.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.