Monitorul de Suceava

Cât cheltuiesc românii pentru Crăciun şi Revelion şi unde petrec sărbătorile de iarnă

Mediafax.ro

Bugetul alocat de românii din mediul urban pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă, Crăciun şi Revelion, este la acelaşi nivel cu cel de anul trecut, adică peste 1.500 lei, iar circa 70% vor petrece Revelionul acasă sau la prieteni, potrivit unui studiu realizat de MEDNET Marketing Research Center, informează Mediafax. "În acest context, dacă în 2013 ne bucuram de o creştere a bugetului cu aproape 300 lei faţă de decembrie 2012, în acest an, comparativ cu anul trecut, nu avem diferenţe semnificative din punct de vedere statistic care să ne ducă cu gândul la creşterea consumului", arată studiul.Astfel, pentru cheltuielile alimentare (carne, cozonac, băuturi răcoritoare, fructe etc.) suma medie alocată este de 602 lei, similară cu cea din 2013 de 600 lei. În schimb, în cazul produselor nealimentare specifice sărbătorilor de iarnă (decoraţiuni, cosmetice, îmbrăcăminte, încălţăminte etc.) suma medie alocată a scăzut uşor de la 498 lei la 467 lei. Există totuşi orăşeni (puţin peste 20%) care ar dori să cumpere de Crăciun sau Revelion anumite produse alimentare, precum carnea de curcan sau vită, peştele, brânzeturile franţuzeşti sau şampanie, dar nu şi le permit din cauza limitărilor financiare.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 09 Decembrie 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.