Monitorul de Suceava Competiție

Câștigătorii proiectului educațional-concurs „Istoria scrisă frumos. Să scriem caligrafic despre personalități ale Bucovinei”, ediția a II-a

Daniela MICUŢARIU

Muzeul Național al Bucovinei a desemnat câștigătorii proiectului educațional-concurs „Istoria scrisă frumos. Să scriem caligrafic despre personalități ale Bucovinei”, ediția a II-a. Competiția online s-a desfășurat în perioada 15 martie și 15 mai 2022 și a fost organizată de Muzeul Național al Bucovinei pe pagina de Facebook a Muzeului de Istorie. Anul acesta, concursul s-a bucurat de o participare impresionantă de aproape 200 de elevi de la școli primare, gimnaziale și liceale, din județul Suceava, din țară și din Republica Moldova, având scopul de a familiariza participanții cu personalități ale Bucovinei și de a le dezvolta pasiunea pentru scrisul de mână.

Dornici să exerseze scrisul frumos, să-și arate măiestria în arta caligrafiei, îndrumați de profesori plini de dăruire sau conduși de propria imaginație și creativitate, participanți din Galați, Iași, Mărășești, Horodnic de Sus, Iaslovăț, Târgoviște, Pârteștii de Jos, Berchișești, Suceava, Rădăuți, Baia, Arieșeni (jud. Alba), Udești, Gura Humorului, Republica Moldova, Solca, Buzău, Frătăuții Vechi, Vatra Dornei, Șerbăuți, Bunești, Alesd (jud. Bihor), Coțușca (jud. Botoșani) și Fundu Moldovei au răspuns afirmativ provocării lansate de Muzeul Național al Bucovinei și au așternut pe hârtie texte documentate, caligrafiate cu multă răbdare și meticulozitate despre viața și activitatea diverselor personalități ale Bucovinei: Alexandru Hurmuzachi, Teodor Bălan, Dionisie Bejan, Epaminonda Bucevschi, George Tofan, Iancu Flondor, Simion Florea Marian, Ciprian Porumbescu și alții.

Cele 174 de lucrări au fost atent selectate și jurizate de specialiști ai Muzeului Național al Bucovinei. Juriul a avut o misiune dificilă, ținând cont de numărul mare de participanți, fiecare lucrare fiind unică și importantă. Se observă strădania  de a scrie frumos despre înaintașii noștri. Totuși, premiile au fost acordate în funcție de cerințele din regulament (scrisul de mână, cât mai caligrafic și cât mai corect, selecția unui text despre o personalitate a Bucovinei, numărul de cuvinte – maxim 150 și aspectul general al lucrării).

 

Jurizare. Podium

Juriul a ținut cont de cele două categorii de vârstă și a acordat următoarele premii:

Categoria 9-12 ani:

Premiul I    

Premiul al II-lea

Premiul al III-lea:

 

De asemenea, la această categorie de vârstă, comisia de jurizare a hotărât să acorde câte o Mențiune Specială pentru scriere caligrafică deosebită, următoarelor persoane:

 

Mențiune specială:

jud. Alba, înv. Teleagă Daniela;

 

Categoria 13-18 ani:

Premiul I

Premiul al II-lea:

Premiul al III-lea  

Și la această categorie de vârstă, comisia de jurizare a hotărât să acorde câte o Mențiune Specială pentru scriere caligrafică deosebită, următoarelor persoane:

 

Mențiune specială:

 

174 de lucrări caligrafiate, într-o expoziție temporară

Premiile I, al II-lea și al III-lea (produse personalizate, marca Muzeul Național al Bucovinei) vor putea fi ridicate de la Biroul de Educație, Marketing și Comunicare, de la Muzeul de Istorie din Suceava, de luni până joi, în intervalul 8:00-16:00, iar vineri, între 8;00-14:00. Toți concurenții și cadrele didactice vor primi diplome de participare. Mențiunile speciale și diplomele de participare pot fi descărcate de pe pagina de Facebook a Muzeului de Istorie. Pentru mai multe informații privind ridicarea premiilor sunteți rugați să sunați la numărul de telefon 0230 216 439, interior 116.

Cele 174 de lucrări caligrafiate vor face parte dintr-o expoziție temporară, care va fi organizată începând cu 20 iunie la Muzeul de Istorie din Suceava, în Sala Cafeteria.

„Acest proiect este dovada că pasiunea pentru scrisul de mână nu a încetat odată cu apariția internetului și a tehnologiei. Felicitări câștigătorilor și mulțumiri din suflet tuturor participanților la concurs, părinților, dar mai ales profesorilor, care i-au îndrumat și ne-au transmis frumoase cuvinte de apreciere. Vă așteptăm cu drag și la alte activități organizate de Muzeul Național al Bucovinei”, au transmis reprezentanții Muzeului Național al Bucovinei.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 24 Mai 2022.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.