Monitorul de Suceava

Case de ajutor reciproc ale pensionarilor, reclamate la Protecţia Consumatorilor

 

În ultima perioadă, la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) din Suceava a crescut numărul reclamaţiilor împotriva unor case de ajutor reciproc ale pensionarilor. Şeful CJPC Suceava, Elena Oanea, a declarat că „în ultimele 12 luni s-au înregistrat opt reclamaţii vizând case de ajutor reciproc ale pensionarilor, care din punct de vedere al legislaţiei privind protecţia consumatorilor se asimilează instituţiilor financiare nebancare”.

Cinci din cele opt reclamaţii s-au dovedit a fi întemeiate şi cele mai multe dintre ele au vizat probleme precum refuzul de a restitui sumele depuse de pensionari atunci când aceştia au solicitat ieşire din CAR, calculul eronat al sumelor de restituit la credite făcute de pensionari, contracte de creditare incorecte, cu informaţii incomplete şi imprecise, fără a specifica tipul de dobândă şi cuantumul acesteia.  



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 03 Februarie 2012.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.