Lansare
Stelian BORHAN
În Sala „Pictor Aurel Băeşu” din cadrul Muzeului de Artă „Ion Irimescu”, va avea loc astăzi, de la ora 17,00, lansarea celei de-a doua ediţii a volumului “Cartea Fălticenilor de la A la Z”, de Cătălin Ciolca.
Potrivit autorului, „Cartea Fălticenilor de la A la Z”, ediţia 2005, are la origine documentarul „Galeria Oamenilor de Seama”, găzduit în albumul „Fălticeni” de Grigore Ilisei.
Plecând de la cartea care a văzut lumina tiparului în urmă cu şase ani, Cătălin Ciolca a “şlefuit” textele, a adăugat fotografii noi, a poposit în arhive pentru a se documenta, a stat de vorbă cu personalităţile culturale ale urbei de pe Şomuz, reuşind în final să redea cititorilor o monografie a zonei Fălticenilor.
Cartea prezintă istoria de două secole a oraşului, dar şi istoria satelor din jurul Fălticeniului, scurte istorii ale lăcaşelor de cult, ale unităţilor de învăţământ din zonă, fiind, în acelaşi timp, o galerie a oamenilor de seamă cu personalităţi din Fălticeni şi din jurul acestuia.
Cartea lui Cătălin Ciolca va fi prezentată publicului de Arhimandritul Timotei Aioanei, prof. univ. dr. Ştefan-Sorin Gorovei, scriitorul Grigore Ilisei şi prof. Neculai Sturzu.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 20 Ianuarie 2011.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.