Mediafax.ro
Plenul Camerei Deputaţilor a decis, miercuri, că parlamentarii, miniştrii, prefecţii şi primarii pot fi comercianţi persoane fizice, amendând în acest sens un proiect de lege depus de UDMR, informează Mediafax.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare abrogarea unor dispoziţii din Legea nr.161/2003, în sensul eliminării calităţii de comerciant persoană fizică din rândul incompatibilităţilor cu calitatea de deputat sau senator, cu funcţia de membru al Guvernului, cu funcţia de prefect sau subprefect, precum şi cu funcţia de primar sau viceprimar, primar general sau viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean.
Proiectul a fost iniţiat de 5 parlamentari UDMR, respetiv: Csép Éva-Andrea, Márton Árpád-Francisc, Szabó Ödön, Fejér László-Ődőn, Tánczos Barna.
Plenul Camerei Deputaţilor, for decizional, a adoptat proiectul de lege cu 180 de voturi "pentru", 86 "împotrivă" şi 5 abţineri.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 20 Decembrie 2017.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.