Monitorul de Suceava

Camera Deputaţilor: Opoziţia a depus o moţiune simplă pe Sănătate

 

Opoziţia a depus, luni, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă pe Sănătate, intitulată "Sistemul de Sănătate din România la cod roşu", a anunţat, în plen, liderul grupului PSD, Mircea Duşa.

El a precizat că moţiunea simplă este semnată de 114 deputaţi PSD şi PNL.

La rândul ei, preşedintele Camerei, Roberta Anastase, a declarat că moţiunea simplă pe Sănătate îndeplineşte condiţiile legale.

Anastase a precizat că BP al Camerei va stabili, marţi, calendarul privind dezbaterea moţiunii.

Preşedintele PNL a apreciat, luni, că moţiunea simplă pe Sănătate a USL va fi "o bătălie" cu multiple probleme.

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 02 Mai 2011.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.