CSM sesizează Inspecţia Judiciară şi CNA, pentru declaraţii ale lui Băsescu referitoare la justiţie
Mediafax.ro
Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat din nou Inspecţia Judiciară, precum şi CNA, în legătură cu declaraţii referitoare la justiţie făcute de Traian Băsescu la un post de televiziune, după ce miercuri şi-a însuşit un raport al IJ privind alte declaraţii care au afectat prestigiul justiției, informează Mediafax.În sesizarea trimisă Inspecţiei Judiciare, Consiliul Superior al Magistraturii cere să facă verificări pentru a stabili dacă declaraţiile făcute miercuri de fostul preşedinte Traian Băsescu la postul de televiziune B1 TV au adus atingere independenţei justiţiei şi au subminat autoritatea acesteia."Ca urmare a mesajelor publice lansate de domnul Traian Băsescu, fost Preşedinte al României, în cadrul emisiunii «Ultimul Cuvânt», difuzată de postul de televiziune B1 TV cu începere de la orele 22.00, în data de 29 aprilie 2015, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind CSM, republicată cu modificările şi completările ulterioare, a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării de verificări pentru a se stabili dacă prin acestea s-a adus atingere independenţei justiţiei, cu consecinţa subminării autorităţii acesteia", se arată într-un comunicat de presă al CSM.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 30 Aprilie 2015.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.