CC: Pensiile celor care s-au pensionat în perioada ianuarie - noiembrie 2013, recalculate
Mediafax.ro
Curtea Constituţională (CC) a decis recalcularea tuturor pensiilor ce le revin persoanelor care s-au pensionat în perioada ianuarie - noiembrie 2013, după ce a stabilit că legiuitorul a aplicat în mod eronat o decizie anterioară a curţii, informează Mediafax.Judecători din cadrul Curţii Consituţionale au precizat, pentru MEDIAFAX, că în noiembrie 2013 a existat o decizie a CC care a stabilit că dreptul pensionarilor la indexare se acordă de la 1 ianuarie 2013. Pe de altă parte, legiuitorul a stabilit să aplice această măsură din momentul în care judecătorii constituţionali au dispus-o, respectiv din noiembrie, şi nu din ianuarie 2013, aşa cum dispusese Curtea Constituţională.În acest context, drepturile băneşti vor trebui recalculate şi transmise persoanelor care s-au pensionat între 1 ianuarie 2013 şi 7 noiembrie 2013, momentul în care s-a publicat decizia în Monitorul Oficial.Astfel, judecătorii CC au decis că articolul IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului numărul 1/2013, conform căruia "drepturile de pensie, rezultate în urma aplicării indicilor de corecţie prevăzuţi la alineatul (1), se cuvin începând cu data de 7 noiembrie 2013" este neconstituţional.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 17 Septembrie 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.