Monitorul de Suceava Plată

Bursele elevilor, achitate de Primăria Suceava înainte de începerea vacanţei şcolare

 

Elevii din municipiul Suceava se pot bucura în vacanţă de bursele sociale şi de merit acordate de primărie, în valoare totală de 530 de milioane lei vechi. 
“Suntem alături de elevi şi, în ciuda greutăţilor financiare, la sfârşitul săptămânii trecute am achitat bursele aferente lunilor mai şi iunie, la învăţământul preuniversitar, la şcoli generale şi la colegiile din municipiul Suceava, astfel încât copii să se poată bucura de ele în vacanţă”, a declarat şeful municipalităţii sucevene.

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 16 Iunie 2010.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.