Monitorul de Suceava Fotbal

Bucovina Rădăuţi şi Viitorul Liteni s-au calificat în turul al III-lea al Cupei României

Gabriel TODERAŞCU

Bucovina Rădăuţi şi Viitorul Liteni, echipele sucevene aflate pe tabloul de concurs al turului al doilea al Cupei României au reuşit să se califice în etapa următoare.

Bucovina Rădăuţi a evoluat pe terenul colegei din Seria I a Ligii a III-a Sănătatea Darabani. Trupa pregătită de Daniel Bălan şi Dorin Goian s-a impus la limită, cu scorul de 1-0, golul calificării fiind marcat de Vasile Vitu, după o oră de joc.

„Chiar dacă am dominat, jocul a fost unul complicat, cum sunt majoritatea partidelor din Cupa României. Pot spune că ne-a incomodat şi starea deplorabilă a suprafeţei de joc, dar totul este bine când se termină cu bine”, a declarat antrenorul-jucător Daniel Bălan.

Viitorul Liteni, câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, a avut o misiune şi mai complicată, primind pe teren propriu vizita formaţiei CSM Roman, una dintre cele mai bune grupări din Seria I a Ligii a III-a. Sucevenii au reuşit calificarea chiar dacă s-au văzut conduşi pe tabela de marcaj încă din startul disputei. Fotbaliştii antrenaţi de Demis Maranda au izbutit să egaleze până la pauză, prin Sergiu Corban, care a prins un şut de zile mari, din afara careului de 16 metri. La capătul primelor 90 de minute scorul a fost egal, 1-1, gazdele reuşind să marcheze golul victoriei în a doua repriză de prelungiri, atunci când Scutelnicu a reluat în plasă o minge respinsă în faţă de portarul advers.

Partidele din turul al treilea al Cupei României vor avea loc pe data de 29 august, fază a competiţiei în care va intra şi Foresta Suceava.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 20 August 2018.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.