Monitorul de Suceava Proști grămadă

Bradul din centrul Sucevei, vandalizat din prima zi în care a fost aprins

Cosmin ROMEGA

Sucevenii nu s-au putut bucura de imaginea bradului iluminat din Centru decât pentru scurt timp, pentru că unii dintre petrecăreții care au chefuit acolo de 1 Decembrie au sărbătorit momentul distrugându-i instalația de alimentare cu energie electrică.

Așa se face că bradul aprins marți seara, la ora 18.00, nu a bucurat privirile sucevenilor decât câteva ore, până când niște „deștepți”cu prea mult timp liber s-au apucat și au vandalizat instalația de iluminat. Efortul lor “creativ” nu s-a oprit acolo, ci a continuat și în parcarea subterană numărul 1, amenajată pe fonduri europene, unde au provocat pagube în casa liftului.

Culmea, toate acestea s-au petrecut într-o zonă care „gemea” marți de forțe de ordine, de la polițiștii locali care au în sarcină să patruleze pe esplanadă, la jandarmii prezenți la manifestările organizate de Consiliul Județean – parada militară și concertele.

Ieri seară, cu eforturi, s-a reușit aprinderea bradului, dar nu fără probleme, acesta fiind afectat și de un scurtcircuit, care s-a petrecut după numai 10 minute de la reaprinderea luminițelor.

În cele din urmă, s-a găsit o soluție de pornire a instalației de iluminat, dar în regim de avarie, alte lucrări de reparații urmând să fie făcute astăzi, de o firmă specializată.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 03 Decembrie 2015.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.