Monitorul de Suceava

Besson: Bucureştiul a sugerat Parisului să renunţe la ajutorul financiar dat romilor repatriaţi

 

Guvernul de la Bucureşti a sugerat Parisului să renunţe la acordarea ajutorului financiar romilor de origine română repatriaţi din Franţa, afirmă ministrul francez al Imigraţiei, Eric Besson, după vizita efectuată în România.

"Guvernul român ne-a spus că este o idee proastă să le dăm bani (românilor) pentru a reveni în ţară, sugerându-ne să renunţăm la ajutorul de revenire voluntară", a declarat Besson, explicând că acordarea acestui ajutor îi stimulează pe români să vină în Franţa pentru a beneficia de aceşti bani.

Autorităţile franceze le oferă câte 300 de euro romilor adulţi care acceptă repatrierea şi 100 de euro pentru fiecare copil.

Într-un interviu acordat postului France Info ieri dimineaţă, Besson a precizat că, în cursul vizitei la Bucureşti, oficialii francezi s-au înţeles "perfect" cu membrii Guvernului român.

"Am semnat un comunicat comun anunţând acţiuni coordonate" pentru o mai bună integrare a romilor în România, precizează Besson.

Ministrul francez al Imigraţiei, Eric Besson, şi secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, s-au aflat joi la Bucureşti pentru a discuta cu membri ai Guvernului român despre situaţia romilor.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Septembrie 2010.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.