Cercetat penal
Radu LUPAŞCU
Polițiștii Compartimentului Rutier Gura Humorului au fost sesizaţi luni seara, în jurul orei 22.00, despre faptul că pe bulevardul Bucovina din orașul Gura Humorului un autoturism Mercedes-Benz a lovit un alt autoturism în parcarea unei benzinării, iar unul dintre conducătorii auto implicaţi s-ar afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Cercetările demarate de polițiști au stabilit faptul că în jurul orei 21:40, un bărbat de 34 de ani, din comuna Valea Moldovei, în timp ce conducea autoturismul marca Mercedes-Benz în parcarea stației Peco Mol din localitatea Gura Humorului și încerca să iasă din parcare, a efectuat manevra de mers înapoi. În acel moment a acroșat un autoturism marca Renault Megane, care se afla parcat lângă acesta. După tamponare șoferul autoturismului Mercedes și-a continuat deplasarea către central orașului Gura Humorului, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Polițiștii au reușit identificarea în trafic a mașinii și după ce au oprit-o, l-au testat pe bărbatul de la volan, rezultatul fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost apoi transportat la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, unde i-au fost recoltate mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ”conducere sub influența alcoolului” și ”părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 03 Februarie 2021.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.