Monitorul de Suceava Inconştienţă la maxim

Băut zdravăn, a lovit două motociclete şi a fugit de la locul accidentului. Cu patru zile mai devreme a mai fost prins băut la volan

Sandrinio NEAGU

Inconştienţa nu are limite, iar asta a dovedit cu vârf şi îndesat un bărbat în vârstă de 26 de ani, din Frasin. În decurs de numai câteva zile, acesta a fost prins de două ori în timp ce conducea un autovehicul după ce băuse zdravăn.

Ultima dată s-a întâmplat vineri după-amiază. Aflat la volanul unui autoturism marca Ford, tânărul pe nume Mihai Ungurian se deplasa pe drumul naţional 17, în apropiere de Molid, şi a intrat pe contransens şi a lovit doi motociclişti care circulai regulamentar.

Cei doi motociclişti au scăpat doar cu o sperietură serioasă, dar vehiculele au fost avariate. Ştiindu-se cu musca pe căciulă, şoferul a fugit de la locul accidentului, dar nu a ajuns prea departe, deoarece a fost tras pe dreapta de un echipaj al Serviciului Poliţiei Rutiere Suceava.

Bărbatul le-a spus poliţiştilor că deţine permis de conducere eliberat de autorităţile din Portugalia, dar nu îl are asupra sa deoarece i-a fost ridicat la Buhuşi, în judeţul Bacău. În plus, poliţiştii care l-au oprit pentru control şi-au dat seama că era băut, motiv pentru care l-au testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Între timp, după ce au luat legătura cu colegii din Bacău, poliţiştii au aflat că tânărului i s-a ridicat permisul de conducere tot pentru că urcase băut la volan, ocazie cu care s-a ales şi cu dosar penal.

Pentru fapta de vineri, Mihai Ungurian a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, iar procurorul de caz din Câmpulung Moldovenesc urma să decidă ce măsură va lua ulterior.

Tânărul s-a ales cu un nou dosar penal şi este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, respectiv„conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 16 Septembrie 2019.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.