Pedeapsă
Sergiu RUSU
Un individ din comuna Şcheia a ajuns la spital, după ce a atacat pe stradă, cu un spray lacrimogen, un consătean care se afla împreună cu cei doi copii ai săi minori.
Incidentul, informează poliţia, s-a petrecut, miercuri seară, în jurul orei 18:30, în centrul satului Mihoveni.
Pe fondul unui conflict mai vechi, cauzat de neînţelegeri privind împărţirea imaşului comunal, Gheorghe Ş., în vârstă de 37 de ani, a dat cu spray în direcţia consăteanului său, Petru P., în vârstă de 34 de ani, şi a celor doi copii ai acestuia din urmă.
La rândul său, Petru P. l-a chemat în ajutor pe fratele său, Lucian P., în vârstă de 27 de ani, şi i-au luat sprayul din mână agresorului, pe care l-au transformat în victimă, lovindu-l în zona feţei şi a toracelui.
Gheorghe Ş. a fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean Suceava, unde, din primele investigaţii medicale, a fost diagnosticat cu traumatism cranio-facial, contuzie hemitorace şi plagă contuză piramidă nazală.
„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 17 Februarie 2012.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.