Pompierii au salvat o bătrână în a cărei garsonieră din municipiul Rădăuţi a izbucnit un incendiu, iar proprietara s-a intoxicat cu fum.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, joi după-amiază, în jurul orei 15:40, a izbucnit un incendiu la un bloc de pe strada 1 Mai.
La sosirea echipajelor, ardea bucătăria unei garsoniere, iar proprietara, Ana M., o femeie în vârstă de 75 de ani, nu răspundea la uşă.
Pompierii au deblocat uşa şi au scos-o pe bătrână, care era intoxicată cu monoxid de carbon, victima fiind preluată de o ambulanţă şi transportată la spital.
Incendiul a fost lichidat în scurt timp, fiind distruse obiecte de mobilier şi materiale textile din bucătărie şi degradând pereţii încăperii.
„Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza unei lumânări tip candelă, lăsată aprinsă şi nesupravegheată”, se arată în comunicatul ISU Suceava.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 29 Aprilie 2011.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.